Roxpink blooms again.
Doar a plouat, dragii mei ! Si desi “iubesc cu patima ploile”, ieri m-am reindragostit de ele, luand astfel decizia de a scrie din nou. A fost intr-adevar o perioada de “tacere” pe teritoriul blogului meu, dar nu pentru ca nu am avut nimic de povestit. Ba chiar din contra! Am demisionat de la ADPFR, am calatorit un strop prin lume, am sfarsit anul 2 de facultate cu niscaiva restante ( lucru de care nu ma rusinez) , am pierdut prietenii dragi, am legat altele noi si incerc sa refac unele mai vechi. Am simtit pentru prima oara in viata mea existenta unui copil in pantecele mamei lui , am fost singura la film aseara , miercuri = Orange film => cinema-ul e plin de perechi -fie ca parinti cu ai lor prunci, fie prietene, prieteni sau iubiti- , numai perechi. E un sentiment placut. Nu inseamna ca esti ciudat si ca nu ai o persoana draga sa iti tina companie, ci ca pur si simplu ai ales sa petreci putin timp cu tine insati in mijlocul societatii. Insa cel mai important lucru pe care l-am facut in ultima vreme, este ca am decis sa urmez cursurile de “insotitor de bord” si sa fiu stewardesa. Astfel , pentru a doua oara in viata (prima oara fiind cand am decis sa vin in Bucuresti), imi urmez un vis din copilarie. Sunt hotarata sa fac tot ceea ce m-ar putea fericita , caci mi-am dat seama ca daca viata mi-ar fi luata prin surprindere, as regreta NUMAI lucrurile pe care NU le-am facut.
De asemenea voi scrie mult mai des aici, (sper ca peste cateva luni sa tin un jurnal de bord al calatoriilor mele prin lume
) , intrucat vizionand aseara filmul Auf der anderen Seite ( De partea cealalta ) – drama ,Germania 2007, regizor si scenarist Fatih Akin- , film pe care vi-l recomand cu drag, am inteles cat de important este scrisul pentru atunci cand nu vom mai fi. Zambetul si graiul, parfumul si gesturile , toate fi-vor uitate, insa cuvintele asternute, fie si numai virtual, vor ramane si vor arata lumii o parte din ceea ce noi am insemnat candva.
Acestea fiind scrise, bine ne-am regasit ! Aveti grija de voi si de visele voastre. Pana la urmatoarea intalnire, make every second worth!
Add comment 24 0000000721UTC,2007
Roxana Streinu
Tags: Add new tag
Simple pleasures…
Nu am mai scris de ceva vreme. In tot timpul asta, ca de obicei, am facut multe lucruri, simturile mi-au fost zdruncinate, mi-am dus cotidianul in spate, insa de fiecare data am fost fericita si asta pentru ca am viata plina de tot felul de chestiuni aducatoare de zambet. Din acest motiv, am decis sa dedic acest post tuturor acelor mici lucruri care ma ajuta sa make it through the days si sa fiu “tot timpul zambitoare printre toate fetele triste”, asa cum mi-a scris deunazi Coryc.
Sunt fericita ca Pepsi e light “because it’s hard to be a woman sometimes”, sunt fericita ca nu mai locuiesc singura, pentru ca astfel am invatat sa ascult si sa imi cer iertare. Ii multumesc masinutei mele ca ne plimba pe mine si pe prietenii mei.Lor le multumesc ca exista si ca ma iubesc asa cum sunt. Micutului meu Blackberry ii multumesc pentru ca, desi l-am neglijat si ranit in nenumarate ori, inca functioneaza si imi e alaturi. Le multumesc oamenilor care imi zambesc. Ma bucur ca i-am descoperit pe Squeezer, care imi canta “my little tamagotchi”, precum ii multumesc tamagotchi-ului meu ca ma iarta cand nu ma joc cu el si nu il hranesc asa cum ar trebui. Iubesc vacutele, implicit le multumesc pentru lapticul lor din care sunt facute ciocolata Milka, produsele Kinder si inghetata. Le multumesc baietilor care ma curteaza , facandu-ma sa ma simt frumoasa atunci cand nu am buzele date cu gloss si genele rimelate. Le multumesc domnilor profesori care ma ajuta sa imi recapat increderea de sine si in scoala mea draga. Ii multumesc lui Bucuresti ca m-a primit cu bratele deschise, ca s-a lasat cucerit si ca imi tine companie clipa de clipa. Il iubesc , caci el a fost primul meu vis implinit. Insa, cel mai si cel mai mult, ii multumesc lui Ingeras, caci fara ea, viata mea nu ar mai fi atat de frumoasa si nu as sti sa am grija de ceilati prieteni ai mei.
Acestea, my dears, sunt cele mai frecvente motive aducatoare de zambet din viata mea. Sper ca atunci cand si voi avea -veti sufletul trist, obrajii plini de lacrimi sau ganduri rautacioase, ceva frumos din viata voastra sa triumfeze si sa redeveniti pasnici si intelegatori. Asa cum scrie si Niki pe blogul ei, rozul si bunatatea, vor invinge intotdeauna. Pentru ca este mult mai greu sa fii bun, decat rau , iar oamenii merituosi , nicicand nu vor alege calea cea mai simpla!
Sa aveti zile insorite si pline de zambete!
2 comments 24 0000000324UTC,2007
Roxana Streinu
To … or not to …
To live or not to live alone. To give school another chance or not. To go to work or quit. To have or not to have a boyfriend. To cry because of feeling lonely, or not to cry. Lately , among many stupid mistakes, I have been doing some thinking, I have been praying a lot, and tonight it finally crossed my mind! I finally understood! Waiting is no good! At least not for me, and definately not for love. It’s such a stupid and wrong thing to do!
We shouldn’t wait! We shouldn’t wait for anything! We can not afford to spend time waiting. We should learn to enjoy ourselves before anything else. The most beautiful nights are those spent with my thoughts and my music. Does this make me selfish? Why? Because I am tired of dealing with mean people? Because I simply refuse to encourage their presence in my life? Because I don’t want leftovers and I am hard to please? Well, my dears, than I am the most selfish person on Earth and I am not at all ashamed of that.
I am still figuring out what this life is all about and I may find the answer or not, but I sure know that I will finally start living my life without caring too much about the others. That has never before brought anything good in my life. I guess I am going to do it the Bucharest way. We shall see how it works. By then… Tye tye and take care of yourselves.
Add comment 24 0000000243UTC,2007
Roxana Streinu
Mad world
Looking around me, more and more I begin to believe that the world has gone completely crazy! Lives come and go, time passes me by so fast that I can hardly take a glimpse of what the present may be. I am afraid! “Friendship never ends”, is what I remember from the Sex&the city ,the movie – trailer. But where and how does friendship begin? Do we really know how to appreciate anything?
I have seen this video “such a long time ago” and I don’t know why, but I really felt like sharing it today, although many of you may have also seen it.
http://www.youtube.com/watch?v=I5NAPZp2w-o
When I started writing ,I intended to do it with a few more words, but I shall let the video do the “speaking”. All in all ,
Enjoy life, my dears! And everything that’s in between!
Add comment 24 0000000251UTC,2007
Roxana Streinu
Viata de student
Poate ca unii dintre voi au fost, sunt si fi-vor mai norocosi decat mine , in ale studentiei. Pentru mine a trecut deja jumatate din perioada studentiei si nimic spectaculos nu s-a intamplat in viata mea. Poate ca nu stiu sa apreciez suficient lucrurile simple si frumoase, insa cred sincer ca am trecut cu vederea niste etape importante, in mod mai mult sau mai putin voit. E deja a treia sesiune si …simt parca un gol in suflet gandindu-ma la primul an de facultate. Nu stiu de ce, insa profesorii mi-au fost mult mai dragi, am facut totul cu pasiune, am fost mult mai implicata ,atat in activitatile scolare, cat si in cele extrascolare, am socializat mai mult. Anul 2… anul 2 nu imi place pana acum.
Cu 2008 insa e alta poveste. Am incredere in semestrul 2 si in inceputul anului 3, am incredere ca o sa ma plimb mai mult, ca o sa imi intretin vechile prietenii si ca o sa formez unele noi, am incredere in noul an , asa cum nu am avut nicicand inainte in vreun an. Nu sunt sigura carui fapt se datoreaza aceasta incredere , insa ea exista si nu poate decat sa ma bucure. Sper ca voi decide “ce vreau sa ma fac, atunci cand ma fac mare”, ca imi voi indragi mai mult materiile si profesorii, ca acestia din urma vor fi mai implicati si mai motivati sa ne invete carte, ca unii dintre colegii mei vor avea sufletul mai bun, ca voi putea sa ma simt mai aproape de tot ceea ce inseamna “facultate”, ca voi avea din nou agenda incarcata…
Imi doresc din suflet ca facultatea sa se sfarseasca abia dupa ce trai-voi si eu acea poveste de care sa imi amintesc si peste 40 de ani si despre care sa le pot povesti si nepotilor mei. Sa imi traiesc macar o data in viata povestea aceea care ne este data tuturor si care ne schimba total viziunea asupra vietii , inainte de a ne schimba pe noi. As renunta la povestea mea, daca as sti ca astfel oamenii ar putea fi mai buni, mai darnici si mai intelegatori. Sper sincer si profund ca mai exista o sansa pentru noi toti, pentru Romania, caci ea ne apartine noua, tuturor…
2 comments 24 0000000114UTC,2007
Roxana Streinu
| Previous Posts |