Poate ca unii dintre voi au fost, sunt si fi-vor mai norocosi decat mine , in ale studentiei. Pentru mine a trecut deja jumatate din perioada studentiei si nimic spectaculos nu s-a intamplat in viata mea. Poate ca nu stiu sa apreciez suficient lucrurile simple si frumoase, insa  cred sincer ca am trecut cu vederea niste etape importante, in mod mai mult sau mai putin voit. E deja a treia sesiune si …simt parca un gol in suflet gandindu-ma la primul an de facultate. Nu stiu de ce, insa profesorii    mi-au fost mult mai dragi, am facut totul cu pasiune, am fost mult mai implicata ,atat in activitatile scolare, cat si in cele extrascolare, am socializat mai mult. Anul 2… anul 2 nu imi place pana acum.

Cu 2008 insa e alta poveste. Am incredere in semestrul 2 si in inceputul anului 3, am incredere ca o sa ma plimb mai mult, ca o sa imi intretin vechile prietenii si ca o sa formez unele noi, am incredere in noul an , asa cum nu am avut nicicand inainte in vreun an. Nu sunt sigura carui fapt se datoreaza aceasta incredere , insa ea exista si nu poate decat sa ma bucure. Sper ca voi decide “ce vreau sa ma fac, atunci cand ma fac mare”, ca imi voi indragi mai mult materiile si profesorii, ca acestia din urma vor fi mai implicati si mai motivati sa ne invete carte, ca unii dintre colegii mei vor avea sufletul mai bun, ca voi putea sa ma simt mai aproape de tot ceea ce inseamna “facultate”,  ca voi avea din nou agenda incarcata…

Imi doresc din suflet ca facultatea sa se sfarseasca abia dupa ce trai-voi si eu acea poveste de care sa imi amintesc si peste 40 de ani si despre care sa le pot povesti si nepotilor mei. Sa imi traiesc macar o data in viata povestea aceea care ne este data tuturor si care ne schimba total viziunea asupra vietii , inainte de a ne schimba pe noi. As renunta la povestea mea, daca as sti ca astfel  oamenii ar putea fi  mai buni, mai darnici si mai intelegatori. Sper sincer si profund ca mai exista o sansa pentru noi toti, pentru Romania, caci ea ne apartine noua, tuturor…