Daca timpul ar fi avut frunze ,ce toamna!…

In ultimul timp , am simtit un gol imens si credeam ca se datoreaza esecului urmat interviului la Tarom , dar azi mi-am dat seama ca de fapt golul exista cu mult inainte! Exista de exact un an si doua luni , exact de cand am inceput sa dedic tot ceea ce insemnam eu , aviatiei romane. Greseala mea ! Am crezut ,inca o data, ca in Romania se poate si fara relatii sau bani sa iti poti indeplini un vis. Inca o lectie invatata , inca un pas facut pe drumul vietii , inca putina intelepciune obtinuta. Dar e  minunat! Uitasem cat de mult ma motiveaza dezamagirea si oamenii rai. Uitasem sa iubesc muzica , sa citesc , uitasem ca ador limba engleza , uitasem sa scriu si inca nu mi-am reamintit sa folosesc expresii frumoase literare , asa cum  uitasem cat ador plimbarile pe „bulivard” si sa zambesc linistita si multumita  atunci cand sunt singura . Dumnezeule! Uitasem sa traiesc!

Acum ca scriu din nou aici  simt ca inca ma pot regasi . De asemenea , mi-am dat seama ca tuturor ne e foarte usor sa criticam , sa judecam , chiar si atunci cand omul e la pamant si chiar ar avea nevoie sa auda o vorba buna . Tocmai din acest motiv , sperand ca le fac o bucurie , scriu aici ca ador blogul Corinei Bratu , fosta colega de facultate , ca admir ascensiunea lui Radu Restivan ,de asemenea fost coleg si… cam atat…Sunt singurele personae pe care le-am admirat in ultima vreme si sunt mandra sa pot spune ca am fost colega de facultate cu doi tineri promitatori ai Romaniei. Eu din pacate simt ca nu imi mai pot gasi aici fericirea si implinirea profesionala ,asa ca  abia astept sa plec, dar asta este o alta poveste.

E minunat sa ma reintorc in lumea mea virtuala roz  . Imi dau seama ca va trebui sa scriu mai mult , caci momentan  gandurile asternute aici sunt tot ce am de lasat in urma .

Fie ca vietile sa va fie linistite si zilele pline de bucurie!

Add a comment 24 0000000945+00:00,2007

Roxpink blooms again.

Doar a plouat, dragii mei ! Si desi „iubesc cu patima ploile”, ieri m-am reindragostit de ele, luand astfel decizia de a  scrie din nou. A fost intr-adevar o perioada de „tacere” pe teritoriul blogului meu, dar nu pentru ca nu am avut nimic de povestit. Ba chiar din contra! Am demisionat de la ADPFR, am calatorit un strop prin lume, am sfarsit anul 2 de facultate cu niscaiva restante ( lucru de care nu ma rusinez) , am pierdut prietenii dragi, am legat altele noi si incerc sa refac unele mai vechi. Am simtit pentru prima oara in viata mea existenta unui copil in pantecele mamei lui , am fost singura la film aseara , miercuri = Orange film => cinema-ul e plin  de perechi -fie ca parinti cu ai lor prunci, fie prietene, prieteni sau iubiti- , numai perechi. E un sentiment placut. Nu inseamna ca esti ciudat si ca nu ai o persoana draga sa iti tina companie, ci ca pur si simplu ai ales sa petreci putin timp cu tine insati in mijlocul societatii. Insa cel mai important lucru pe care l-am facut in ultima vreme, este ca am decis sa urmez cursurile de „insotitor de bord”  si sa fiu stewardesa. Astfel , pentru a doua oara in viata (prima oara fiind cand am decis sa vin in Bucuresti), imi urmez un vis din copilarie. Sunt hotarata sa fac tot ceea ce m-ar putea fericita , caci mi-am dat seama ca daca viata mi-ar fi luata prin surprindere, as regreta NUMAI lucrurile pe care NU le-am facut.

De asemenea voi scrie mult mai des aici, (sper ca peste cateva luni sa tin un jurnal de bord al calatoriilor mele prin lume 🙂 ) , intrucat vizionand aseara filmul Auf der anderen Seite ( De partea cealalta ) – drama ,Germania 2007, regizor si scenarist Fatih Akin- , film pe care vi-l recomand cu drag, am inteles cat de important este scrisul pentru atunci cand nu vom mai fi.  Zambetul si graiul, parfumul si gesturile , toate fi-vor uitate, insa cuvintele asternute, fie si numai virtual, vor ramane si vor arata lumii o parte din ceea ce noi am insemnat candva.

Acestea fiind scrise, bine ne-am regasit ! Aveti grija de voi si de visele voastre. Pana la urmatoarea intalnire, make every second worth!

2 comentarii 24 0000000721+00:00,2007

Simple pleasures…

Nu am mai scris de ceva vreme. In tot timpul asta, ca de obicei, am facut multe lucruri, simturile mi-au fost zdruncinate, mi-am dus cotidianul in spate, insa de fiecare data am fost fericita si asta pentru ca am viata plina de tot felul de chestiuni aducatoare de zambet. Din acest motiv, am decis sa dedic acest post tuturor acelor mici lucruri care ma ajuta sa make it through the days si sa fiu „tot timpul zambitoare printre toate fetele triste”, asa cum mi-a scris deunazi Coryc.

Sunt fericita ca Pepsi e light „because it’s hard to be a woman sometimes”, sunt fericita ca nu mai locuiesc singura, pentru ca astfel am invatat sa ascult si sa imi cer iertare. Ii multumesc masinutei mele ca ne plimba pe mine si pe prietenii mei.Lor le multumesc ca exista si ca ma iubesc asa cum sunt. Micutului meu Blackberry ii multumesc  pentru ca, desi l-am neglijat si ranit in nenumarate ori, inca functioneaza si imi e alaturi. Le multumesc oamenilor care imi zambesc. Ma bucur ca i-am descoperit pe Squeezer, care imi canta „my little tamagotchi”, precum ii multumesc tamagotchi-ului meu ca ma iarta cand nu ma joc cu el si nu il hranesc asa cum ar trebui. Iubesc vacutele, implicit le multumesc pentru lapticul lor din care sunt facute ciocolata Milka, produsele Kinder si inghetata. Le multumesc baietilor care ma curteaza , facandu-ma sa ma simt frumoasa atunci cand nu am buzele date cu gloss si genele rimelate. Le multumesc domnilor profesori care ma ajuta sa imi recapat increderea de sine si in scoala mea draga. Ii multumesc lui Bucuresti ca m-a primit cu bratele deschise, ca s-a lasat cucerit si ca imi tine companie clipa de clipa. Il iubesc , caci el a fost primul meu vis implinit. Insa, cel mai si cel mai mult, ii multumesc lui Ingeras, caci fara ea, viata mea nu ar mai fi atat de frumoasa si nu as sti sa am grija de ceilati prieteni ai mei.

Acestea, my dears, sunt  cele mai frecvente motive aducatoare de zambet din viata mea. Sper ca atunci cand si voi avea -veti sufletul trist, obrajii plini de lacrimi sau ganduri rautacioase, ceva frumos din viata voastra sa triumfeze si sa redeveniti pasnici si intelegatori. Asa cum scrie si Niki pe blogul ei, rozul si bunatatea, vor invinge intotdeauna. Pentru ca este mult mai greu sa fii bun, decat rau , iar oamenii merituosi , nicicand nu vor alege calea cea mai simpla!

Sa aveti zile insorite si pline de zambete!

2 comentarii 24 0000000324+00:00,2007

So this is Christmas…

Este primul Craciun din viata mea pe care il petrec departe de familia mea! Si este primul Craciun pe care il petrec totalmente singura! E oarecum decizia mea. Si imi dau seama ca de dragul carierei as renunta la orice altceva! Pasi mici dar siguri. Asta imi propun pentru 2008.Lucrez si maine, 25 decembrie 2007, apoi pleca-voi acasa, unde ma asteapta. Ma asteapta masa plina, zambete, imbratisari si povesti. Ma asteapta ei, cei pe care ii am si pe care ii iubesc atat de mult!  Mai lucrez si pe 31, asa ca este foarte probabil ca acesta sa fie ultimul post din 2007.

Acum, la sfarsit de drum, nu regret nimic din ce am facut, ci doar cateva lucruri pe care nu le-am facut. Cred ca toate acestea fac parte din procesul formarii mele ca om. Cel mai mult regret ca inca nu am invatat sa am rabdare. In ultima vreme multe lucruri capata sens. Unele vechi de ani de zile. Sper ca acum, dupa ce inca un an a mai trecut, sa iubesc si sa ma las iubita, sa nu mai fiu atat de aiurita si sa invat sa pretuiesc fiecare clipa a existentei mele! Sa muncesc cel putin la fel de mult, dar si sa am grija de cei dragi!

Iertati-ma ca nu v-am raspuns la telefon, ca v-am respins apelul si nu v-am mai sunat inapoi, ca v-am promis ca ne vedem si nu m-am tinut de cuvant. Iarta-ma Cory ca te-am neglijat atat de tare! Iarta-ma Badois ca nu ti-am raspuns la niciun mesaj. Iarta-ma D pentru tot! Iarta-ma Thomas, my dear, ca nu ne-am vazut azi. Iertati-ma colegi dragi ca nu v-am vazut mai des. Iarta-ma Ana mea ca nu am mai mers la teatru. Iarta-ma Anycka pentru ca nu am rezolvat ce aveam de facut impreuna. Iertati-ma toti! Stiti ca va iubesc!

Acestea fiind scrise, ma retrag cuminte in casuta mea cu miros de brad , vanilie si lumanari, unde ma asteapta my companion , the night!

Craciun fericit, dragii mei! Bucurati-va de cei dragi si de viata!

12 comentarii 24 00000001203+00:00,2007

Fabulous vs. desperate.

M-am gandit mult in ultima vreme la viata mea si implicit la foarte multe aspecte ale ei, in special la greselile facute. Desi demult infaptuite, am incercat sa le justific. Nu am reusit. De asemenea, nu de putine ori ma gandesc daca mi-era viata mai frumoasa/usoara daca as fi fost baiat. Dar cum natura isi urmeaza cursul, sunt fata si ma comport ca atare.

Am fost, sunt, insa nu garantez ca voi si ramane fan inrait al seriilor Sex and The City. Am devorat toate episoadele, atat singura cat si cu prietenele mele, incercam sa ne regasim fiecare intr-unul dintre personaje, admiram determinismul si independenta fetelor, desi uneori dezaprobam total comportamentul lor muult prea libertin, in opinia noastra. Adoram viata interesanta de PR-ista a Samanthei, hainutele  Burberry ale lui Charlotte, pantofii lui Carrie si replica Mirandei „Are men all we can talk about?!”.

Nu dupa mult timp, am redescoperit Desperate Housewives. Am ras mult, am invatat multe lucruri, am trait viata personajelor din Wisteria Lane. Abia astept seria 4 integrala! Sper ca Gabrielle va ramane cu Mr Solis al ei, ca Bree va deveni putin mai normala, ca Susan va fi fericita cu Mike, ca Lynette scapa de tumoare si ca Edie va disparea. Imi displace total!

Deunazi, vorbind cu una dintre prietenele mele, ne intrebam cum oare e mai bine : sa fii a fabulous single girl sau a desperate housewife? Inca nu am reusit sa ajungem la vreun consens, dar inclin sa cred ca niciuna dintre situatii nu e ideala… Om trai si-om vedea.

2 comentarii 24 00000001059+00:00,2007